Meningita este o inflamaţie a membranelor de protecţie care învelesc creierul şimăduva spinării, cunoscute sub denumirea colectivă de meninge. Inflamaţia poate fi provocată de infecţia cu virusuri, bacterii sau alte microorganisme. Meningita poate fi letală din cauza proximităţii inflamaţiei faţă de creier şi măduva spinării; prin urmare, afecţiunea este clasificată drept urgenţă medicală. Cele mai frecvente simptome ale meningitei includ:

• durere de cap şi redoare(înţepenirea cefei) asociate cu febră,

• confuzie sau nivel scăzut de conştienţă,

• vărsături şi intoleranţă la lumină (fotofobie) sau zgomot (fonofobie).

De regulă, copiii prezintă numai simptome nespecifice, cum sunt iritabilitatea şi somnolenţa. Prezenţa unei erupţii cutanate poate indica o anumită cauză a meningitei; de exemplu, meningita cauzată de meningococ poate fi însoţită de o erupţie cutanată caracteristică. Diagnosticul de meningită este stabilit sau exclus în urma efectuării unei puncţii lombare. Procedura constă în introducerea unui ac în coloana vertebrală în scopul prelevării unei mostre de lichid cefalorahidian (LCR) care înconjoară creierul şi măduva spinării. Tratamentul primar în cazul meningitei acute constă în administrarea imediată de antibiotice şi, în unele cazuri, de medicamente antivirale. Se pot administra corticosteroizi pentru a împiedica eventualele complicaţii în urma inflamaţiei excesive. Meningita poate determina consecinţe de durată, cum sunt pierderea auzului, epilepsie, hidrocefalie şi deficienţe cognitive, îndeosebi dacă nu este tratată prompt. Unele forme de meningită (cum sunt cele asociate infecţiei cu meningococ, Haemophilus influenzae tip B, pneumococ sau cu virusul oreionului) pot fi prevenite prin imunizare.

 

Realizat de Draghici Ruxandra, clasa a XI-a E, Colegiul National ,,Mircea cel Batran", Rm. Valcea