Organele de simț
Explorarea mediului în care trăim este misiunea organelor de simț- cinci străjeri ce păzesc cu strășnicie granițele organismului nostrum.Ei lucrează în strânsă exhipă cu organe ale sistemului nervos.Fără organelle nervoase, “raportările” organelor de simț despre ceea ce există în jurul nostru nu ar putea fi descifrate.
Dar ce există în jurul nostru? Diverse forme de energie – mecanică (atingeri ale obiectelor din jur,mișcări sub forma undelor sonore), chimică (substanțe chimice dizolvabile sau volatile), termică, electromagnetic (luminoasă). Toate aceste poartă denumirea de stimuli sau excitanți (informații). Aceste forme de energie se opresc la marginea corpului nostru, unde celule ale organelor de simț, numite receptori, le traduc într-un limbaj pe care îl poate “înțelege” corpul, și anume un cod știut numai de sistemul nervos – impulsul nervos. Impulsul nervos trebuie condus de la locul formării sale până la locul în care este descifrat și transformat în ceea ce reprezintă reflectarea acelui stimul în corpul nostru – senzațiile.
Ele sunt senzații de văz (imaginile- forme,culori),auz,miros, gust, tact (pipăit), presiune, vibrație, durere.
Ochiul
Peste 90% dintre informațiile despre mediul încojurător sunt furnizate de vedere.Globul ocular este format din trei tunici și patru medii transparente. Albul fibros și protector al ochiului (sclerotica) este continuat în partea anterioară cu corneea transparentă, prima fereastră prin care lumina pătrunde în ochi refractată.
Coroida hrănitoare, datorită vaselor sale de sânge, se continuă anterior cu alte două elemente: corpul ciliar ( cu capilare și mușchi ciliari) și “floarea ochiului” – irisul (diafragmă cu musculatură proprie ce reglează cantitatea de lumină pătrunsă în ochi). Retina găzduiește celule nervoase modificate, care au prelungiri în formă de conuri sau bastonașe. Membranele lor conțin pigmenți ce se descompun în prezența luminii, inițiind o serie de modificări electrice, ce au ca rezultat impulsuri nervoase conduse spre aria vizuală occipitală. Reacțiile chimice urmate de fenomenele electrice ale impulsurilor nervoase sunt declanșate de un fenomen optic – focalizarea razelor luminoase pe retină. Acesta nu ar fi posibil în absența sistemului de lentile al ochiului (corneea, umoarea apoasă, cristalinul, umoarea sticloasă), care refractă lumina, îndrumând-o spre centrul petei galbene, locul în care obținem cea mai clară imagine.
Urechea
Trei component ale urechii favorizează transmiterea undelor sonore către receptorii auditivi. Urechea externă cu pavilionul și conductul auditiv extern captează și direcționează sunetele către timpan. De aici o serie de vibrații ale unor elemente succesive, care se finalizează cu stimularea receptorilor din ureche internă și apariția impulsurilor nervoase conduse către aria auditivă din lobul temporal.
Vibrația timpanului determină vibrația oscioarelor din urechea medie, care se transmite prin fereastra ovală, perimlimfă. Endolimfă și membrana bazilară către organul Corti. Deformările suferite de cilii receptorilor din organul Corti când vin în contact cu membrana tectoria determină modificări electrice ce stau la baza impulsurilor nervoase auditive.
Urechea internă găzduiește și receptori stimulați de gravitație și de modificări ale vitezei de deplasare a corpului în linie dreaptă sau circulară. Aceștia sunt maculele otolitice din utriculă și saculă, respectiv crestele ampulare din canalele semicirculare. Stimularea lor nu determină senzații, ci contracții ale diverselor grupe de mușchi, astfel încât să ne menținem echilibrul în orice situație de mișcare la care este supus corpul.
Mucoasa olfactivă
Partea superioară a foselor nazale găzduiește neuroni, care pot transmite impulsuri nervoase în prezența substanțelor chimice care au ajuns până la ei datorită faptului că sunt volatile și că s-au dizolvat în mucusul de la baza lor.
Aceste impulsuri ajung la ariile olfactive, unde se formează senzații de miros. Deși omul poate să distingă până la 10.000 de mirosuri diferite, acesta este un simț care și-a pierdut din importanță la om din cauza dezvoltării altor zone ale scoarței cerebrale, responsabile de alte modalități de a cunoaște lumea înconjurătoare.
Mugurii gustativi
Substanțele chimice pot determina și senzații gustative dacă vin în contact cu cilii receptorilor din mugurii gustativi. Aceștia sunt răspândiți mai ales în mucoasa limbii, unde sunt grupați în papile gustative. Pentru a declanșa impulsuri nervoase către ariile gustative din lobii parietali, substanțele chimice din alimente trebuie să se dizolve în salivă. Se descriu patru senzații primare gustative (dulce,acru,sărat,amar), deși din combinația acestora și din adăugarea unei a cincea senzații primare recunoscută de unii autori se pot obține o multitudine de gusturi ce declanșează senzații plăcute sau neplăcute.
Pielea
Învelind organismul, pielea conține la râdul său terminații nervoase libere sau încapsulate, care formează corpusculi și care recepționează stimulii mecanici, termici și dureroși care acționează la suprafața acestuia. Când un obiect atinge suprafața tegumentului, receptorii tactili ne ajută să-I sesizăm prezența,dar și calitățile (forma,textura) prin impulsuri transmise către aria somestezică din lobul parietal.
În aceeași arie se formează și senzațiile termice de rece sau cald, în urma impulsurilor nervoase apărute ca urmare a diferenței de temperatură dintre obiectul atins și tegument. Stimulii care au o intensitate prea mare determină senzații dureroase,care transmit semnale de pericol, favorizând reacții de protecție ale organismului.
Păsărică Diana
Clasa a X-a
Colegiul National "Mircea cel Batran"